Pentru mulţi dintre noi Postul Paştilor constă dintr-un număr de reguli şi prescripţii formale predominant negative: abţinerea de la anumite mâncăruri, distracţii, obiceiuri.
Adevărul Bisericii ne învaţă însă că Postul înseamnă şi altceva – o atmosferă, o stare a sufletului şi a minţii prin care să ne deschidem către realităţile duhovniceşti, să cunoaştem tainica sete şi foame după comuniunea harică cu Dumnezeu.
Tristeţea strălucitoare
Această atmosferă este determinată în mare măsură de slujbele din această perioadă, care sunt pătrunse de o tristeţe strălucitoare. Veşmintele sunt mai întunecate, slujbele mai lungi, totul este aşezat; dar pe parcurs începem să înţelegem, să pătrundem lumina tainică ce ne transformă – ne simţim mai liberi, uşori, fericiţi, separându-ne de neliniştea şi agitaţia superficială a lumii.
Strălucire tristă: tristeţea înstrăinării noastre de Dumnezeu, a pustiului ce a devenit viaţa noastră; strălucirea prezenţei şi iertării lui Dumnezeu, bucuria şi pacea căminului regăsit.
Sfânta Împărtăşanie şi postul
În Biserica Ortodoxă, Euharistia (Sfânta Împărtăşanie) are un caracter sărbătoresc şi luminos. Ea este mai întâi de toate taina venirii şi prezenţei lui Hristos printre ucenicii Lui – este sărbătoarea Învierii Sale. Pe de altă parte, postul este o stare de pelerinaj a Bisericii în drumul ei către Împărăţia lui Dumnezeu.
Euharistia este plinirea bucuriei noastre, ţinta spre care năzuim. În acelaşi timp, tot ea este în mod necesar izvorul şi începutul ostenelilor noastre duhovniceşti, darul divin care ne ajută să cunoaştem, să dorim şi să aspirăm către o comuniune desăvârşită cu Dumnezeu.
Prin Euharistie vedem şi pregustăm slava şi binecuvântarea Împărăţiei lui Dumnezeu, dar suntem încă pe pământ şi întreaga noastră existenţă pământească este astfel o lungă şi adesea dureroasă călătorie către Dumnezeu. În această călătorie avem nevoie de sprijin şi ajutor, putere şi mângâiere, pentru că stăpânitorul acestei lumi nu a renunţat încă la luptă.
Iar în această luptă principalul nostru ajutor este tocmai Trupul şi Sângele lui Hristos, acea hrană esenţială care ne ţine vii, duhovniceşte vorbind, şi care, în ciuda ispitelor şi a primejdiilor, ne face următori ai lui Hristos.
Împărtăşania de seară
În tradiţia ortodoxă, Euharistia este întotdeauna precedată de o perioadă de postire deplină (ajunare). Astfel pentru Euharistie, diferită ca formă de toate celelalte slujbe, nu s-a fixat o oră anume, pentru că timpul săvârşirii sale depinde în primul rând de caracterul zilei în care ea urmează a fi săvârşită. Astfel, la un praznic mare, Tipicul rânduieşte o împărtăşire foarte matinală, privegherea îndeplinind rolul postului sau al pregătirii. Pentru un praznic mic, fără priveghere, în oricare din zilele săptămânii Euharistia este mutată la prânz. În cele din urmă, în zilele în care se rânduieşte un post aspru sau deplin de-a lungul zilei, Euharistia se primeşte seara.
Astfel, Miercurea şi Vinerea în timpul Postului, Biserica rânduieşte o abstinenţă totală de la mâncare până la apusul soarelui. Aceste zile sunt alese, deci, fiind potrivite pentru împărtăşirea din timpul Postului care reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace sau arme în lupta duhovnicească.
De la începutul creştinismului, postul deplin a fost înţeles ca o stare de pregătire şi aşteptare – starea de meditaţie duhovnicească asupra a ceea ce va să vină. Foamea fizică corespunde aici aşteptării duhovniceşti a împlinirii, „deschiderea” întregii fiinţe umane către bucuria ce va să vină. Sfânta Euharistie este precedată întotdeauna de acest post deplin, care în Biserica primară avea un nume luat din vocabularul militar – statio –, ceea ce înseamnă o garnizoană în starea de alarmă şi mobilizare. Biserica este trează, ea aşteaptă Mirele, întru bucurie şi lumină.
În lumina apropiatei întâlniri cu Hristos, cât de serioasă şi cât de importantă devine ziua petrecută în ocupaţii obişnuite! Lucrurile triviale şi insignifiante, care umplu existenţa zilnică capătă o nouă semnificaţie. Fiecare cuvânt rostit, fiecare faptă şi gând devin importante, unice, ireversibile şi fie se află în acord cu nădejdea noastră în Hristos, fie în opoziţie cu aceasta. Însuşi timpul, pe care de obicei îl risipim atât de uşor, se descoperă în adevăratul său sens, fie ca timp al mântuirii, fie al osândei. Întreaga noastră viaţă devine ceva ce a fost clădit prin venirea lui Hristos în această lume – înălţarea la El sau depărtarea de El, în întuneric şi nimicire.
Nicăieri nu găsim mai bine şi mai deplin descoperit adevăratul sens al postirii şi al vieţii creştine decât în Vecernia Darurilor mai înainte sfinţite. În Hristos, toată viaţa, tot timpul, istoria, Cosmosul însuşi s-au transformat în aşteptare, pregătire, nădejde, înălţare.
Hristos a venit! Împărăţia va veni! În lumea aceasta putem numai să anticipăm slava şi bucuria Împărăţiei. Până atunci poate fi întuneric afară, iar noaptea prin care noi trebuie să umblăm şi în care trebuie să trăim, să luptăm şi să răbdăm, poate fi lungă.
Însă lumina pe care am văzut-o acum luminează întunericul. Împărăţia lui Dumnezeu ne-a fost dăruită „în taină”, iar bucuria şi pacea ei ne însoţesc când suntem gata să urmăm călătoria Postului.
Acum puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc, că, iată, intră Împăratul slavei: cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem, ca părtaşi vieţii veşnice să ne facem. Aliluia!
recomandare de lectură:
- Triodul explicat, de Macarie Simonopetritul
- Cartea de slujbe Triodul
- Postul cel Mare – pași spre Înviere, de Alexander Schmemann
resurse:
- Photo by Bombadyl on Deviant Art
- Photo by Tim Umphreys on Unsplash
- Photo by Andriy Tod on Unsplash
- Photo by Debby Hudson on Unsplash
- Photo by Jonathan Pielmayer on Unsplash
- Photo by Ivan Sabayuki on Unsplash
