În tradiția creștin-ortodoxă, anul bisericesc începe la 1 septembrie. Această dată nu este aleasă la întâmplare, ci are o profundă semnificație teologică și duhovnicească. Biserica își începe anul cu recunoștință și rugăciune, reflectând asupra binefacerilor lui Dumnezeu și cerând binecuvântare pentru ceea ce urmează.
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază importanța recunoștinței în viața creștinului: Nimic nu este mai plăcut lui Dumnezeu decât recunoștința pentru binefacerile primite. (Omilia a 19-a la Epistola către Romani). Începutul anului bisericesc este un timp de recunoștință și de rugăciune pentru un an plin de haruri și binecuvântări.
Despre timp, Sfântul Vasile cel Mare ne învață că acesta trebuie folosit în mod înțelept: Timpul este un dar al lui Dumnezeu, iar noi trebuie să-l folosim pentru mântuirea sufletului. (Omilii la Psalmi, Omilia I). Timpul liturgic al anului bisericesc, prin succesiunea lui de perioade de post și sărbători, ne invită să cugetăm la credincioșia noastră față de Dumnezeu, la folosirea cu înțelepciune a talanților (darurilor, talentelor) încredințați nouă de Domnul și la chivernisirea eficient-duhovnicească a timpului vieții acesteia.
În această zi, Biserica face pomenirea unui eveniment din viața Mântuitorului, și anume intrarea Lui în sinagoga din Nazaret, unde a citit din Cartea Profetului Isaia: Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vestesc celor robiți iertare și celor orbi căpătarea vederii. (Luca 4:18-19). Prin aceasta, Biserica ne amintește că începutul noului an bisericesc trebuie să fie marcat de angajamentul nostru de a împlini voia lui Dumnezeu și de a lucra pentru mântuirea noastră și a celor din jur.
Începutul anului bisericesc amintește și de crearea dintru început a lumii, mai precis de zilele Creației, așa cum sunt descrise în Cartea Facerii. Sfântul Efrem Sirul scrie: Prin Cuvântul Său, Dumnezeu a adus toate din neființă la ființă, și fiecare zi a creației este o lucrare a puterii și a înțelepciunii Lui. (Comentariu la Facerii). Astfel, începutul anului bisericesc este un timp de reînnoire, reflectând asupra creației lui Dumnezeu și a darului vieții.
Sfântul Maxim Mărturisitorul subliniază că întregul cosmos este un templu în care Dumnezeu locuiește, iar omul este chemat să fie preotul creației (Ambigua), cuvânt ce ne dă în această perioadă a anului prilej de a recunoaște și a celebra ordinea divină a creației, dar și de a ne responsabiliza în grija față de lume și față de noi înșine, ca iconomi (administratori) a lumii lui Dumnezeu.
Un alt aspect important al începutului anului bisericesc este legătura sa cu sărbătorile de toamnă ale vechilor evrei. Pentru poporul evreu, toamna marca începutul anului civil, cu sărbători majore precum Rosh Hashanah (Anul Nou evreiesc), Yom Kippur (Ziua Ispășirii) și Sukkot (Sărbătoarea Corturilor).
Rosh Hashanah era un timp de introspecție, judecată și rugăciune, în care oamenii își reînnoiau legământul cu Dumnezeu. Yom Kippur, ziua cea mai sfântă din calendarul evreiesc, era dedicată ispășirii păcatelor și reîmpăcării cu Dumnezeu și cu semenii. Sukkot, sărbătoare a recunoștinței pentru roadele pământului, simboliza atât purtarea de grijă a lui Dumnezeu cât timp evreii au pribegit în pustie, cât și promisiunea Împărăției Sale.
Aceste sărbători sunt împlinite în mod desăvârșit în persoana lui Hristos și în viața Bisericii, unde recunoștința, pocăința și comuniunea cu Dumnezeu sunt esențiale pentru mântuire. Sfântul Grigorie Teologul subliniază că adevărata viață creștină începe cu pocăința și reînnoirea sufletească: Pocăința este începutul mântuirii; fără ea, nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu. (Omilia a 39-a). Începutul anului bisericesc este, așadar, o invitație la pocăință și la reînnoirea angajamentului nostru de a trăi o viață sfântă, conformă cu mesajul Evangheliei.
Pe parcursul anului bisericesc, creștinul este chemat să participe activ la viața liturgică prin pocăință (înnoirea continuă a sufletului prin starea de întoarcere la Hristos), apropierea conștientă de Sfântul Trup și Sânge a Mântuitorului nostru (Sfânta Euharistie), prin rugăciune și prin fapte bune, plăcute lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin ne îndeamnă să ne îndreptăm viața după învățăturile Bisericii: Să trăim în Hristos, să sărbătorim în Hristos și să murim în Hristos, pentru ca în ziua cea de pe urmă să fim cu El. (Dogmatica, Cartea IV).
