POSTUL – CĂLĂTORIE DUHOVNICEASCĂ
Este important să vedem experienţa Postului ca o călătorie duhovnicească, al cărei scop este să ne treacă dintr-o stare spirituală în alta şi nu ca pe împlinirea unei obligaţii religioase – Împărtăşania „o dată pe an” şi respectarea unor restricţii alimentare.
ADEVĂRATA POCĂINȚĂ
Cuvântul păcat în tradiţia biblică şi creştină are o încărcătură pe care omul „modern” este incapabil să o cuprindă, prin faptul că mediul în care trăim exclude această noţiune.
Căci dacă păcatul este întâi de toate respingerea de către om a înaltei chemări spre asemănarea cu Dumnezeu, ce poate însemna aceasta în cadrul unei culturi materialiste ce ignoră vocaţia transcedentală a omului? Astfel, de multe ori, omul „modern” aşteaptă de la religie un tratament terapeutic care să-l facă din nou „fericit” şi „în rând cu lumea”.
În opoziţie cu această concepţie, pocăinţa adevărată reprezintă cutremurarea omului care văzând în sine „imaginea slavei celei de negrăit” realizează că a pângărit-o, a trădat-o şi alungat-o din viaţa sa. Pocăinţa, ca părere de rău, vine din adâncimea cea mai profundă a conştiinţei omeneşti, ca dorinţă de reîntoarcere, ca încredinţare în iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu.
De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, tânguirii acesteia de acum?
CANONUL CEL MARE
Marele Canon de pocăinţă al Sfântului Andrei Cretanul reprezintă un „debut” al Postului, un „acordaj” înainte de „armonia” deplină.
Împărţit în patru părţi, este citit la Vecernia cea Mare, în serile primelor patru zile ale Postului cel Mare. Canonul poate fi descris cel mai bine ca o plângere de pocăinţă care ne vorbeşte despre proporţiile şi adâncimea păcatului, tulburând sufletul cu jale, căinţă şi nădejde.
Evenimentele istoriei sfinte sunt dezvăluite ca evenimente ale vieţii mele, faptele lui Dumnezeu din trecut ca fapte îndreptate spre mine şi mântuirea mea, tragedia păcatului şi a trădării ca drama mea personală. Viaţa mea îmi este prezentată ca o parte a luptei măreţe şi atotcuprinzătoare dintre Dumnezeu şi puterile întunericului care s-au răzvrătit împotriva lui.
Exemplele scripturistice din Canon (Cain şi Abel, David şi Solomon, vameşul şi fariseul etc) îmi descoperă ceva esenţial despre propria mea viaţă, despre însăşi fiinţa umană. Înţeleg astfel că păcatul este respingerea sensului divin al vieţii, descoperire care-mi face posibilă mărturisirea:
Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase, şi suflare de viaţă! Ci, o, Făcătorul meu, Mântuitorule şi Judecătorule, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc.
O ALTĂ VIZIUNE
Rolul şi scopul Canonului cel Mare este să ne conducă spre pocăinţă, oferindu-ne o viziune total diferită asupra omului, asupra vieţii sale, asupra ţelurilor şi motivaţiilor sale.
Canonul cel Mare nu ne transmite doar nişte învăţături biblice ci ne descoperă cum, într-o lume materialistă până în cele mai adânci structuri ale sale, să trăim şi să mărturisim Viaţa.
Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi te vei tulbura. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce pretutinde¬nea este şi toate le plineşte.
(Selecţie din Postul cel Mare de Alexander Schmemann)
